I. Cum ajung la pacea interioara – exercitii practice – rugaciunea

Dupa ce m-am mutat cu familia intr-un orasel de munte, unul dintre copii ( baiatul in varsta de 6 ani), a inceput sa se imbolnaveasca din ce in ce mai des; la inceput simple raceli s-au transformat treptat in bronsite astmatiforme si in final la adevarate crize de astm. Ajuns la varsta de 13 ani, fiul meu doua saptamani era bine si apoi urmatoarele doua saptamani sigur era racit (raceala trecea foarte greu). Incercasem tot ce crezusem ca este posibil: tratament alopat, urmat (la recomandarea medicului) de metode terapeutice de combaterea alergiei pentru care trebuia sa ne deplasam lunar aproximativ 500 km departare. Cand am constatat ca rezultatele intarzie sa apara am apelat la homeopatie. Tot degeaba. Nici un rezultat. Poate doar senzatia de mici ameliorari intretinute de dorinta mea arzatoare de a avea un copil sanatos.

Acum, dupa ani, facand o analiza obiectiva, imi dau seama ca toate incercarile zadarnice m-au determinat sa descopar forta si necesitatea rugaciunii.

Ajuns la inceputul clasei a VII-a, in anotimpul ploios de toamna, fiul meu a racit. Am recurs ca de obicei la medicamentele si suplimentele de vitamine recomandate de medic. Dupa aproximativ doua saptamani de tratament cu antibiotic, starea se ameliorase si medicul ne-a indicat sa continuam cu vitaminele prescrise. Dar dezamagire si desnadejde de neinchipuit. Dupa doar trei zile tusea a reaparut cu toate repercursiunile: stare generala proasta, moleseala, subfebrilitate, lipsa poftei de mancare, respiratie grea, inabuseala etc. Oare mai suporta organismul lui fragil din nou o runda de antibiotic injectabil la 6 ore? Stiam ca boala recidiva agresiv si  devenea foarte greu de tratat.  Durerea si amaraciunea sufleteasca pe care le-am resimtit atunci imi umplu si acum ochii de lacrimi. Nu vedeam solutia. Aveam impresia ca Dumnezeu vrea sa ma disciplineze pentru toate greselile pe care le facusem si sa-mi ia copilul. Disperarea care pusese stapanire pe sufletul meu era atat de mare incat tot viitorul era o mare tristete care ma sfasia.

Ma simteam atat de neputincioasa….. Dar trebuia sa-mi ascund suferinta pentru a-i proteja pe ceilalti membri ai familiei mele care erau destul de afectati de situatie. Trebuia sa fiu tare pentru toti cei pe care ii iubeam.

In aceasta stare de spirit, s-a intamplat ca intr-o seara toata lumea sa adoarma inaintea mea. Am intrat in camera copiilor ca sa-i invelesc si privindu-i cum dormeau precum ingerasii m-a trecut un fior si mahnirea mi-a infatisat cele mai sumbre imagini. Atunci am simtit ca nu voi rezista pierderii unui copil si am inteles ca dincolo de puterile mele este o PUTERE DIVINA care ma poate ajuta.

Am ingenunchiat in fata patului fiului meu bolnav, am pus cele doua maini pe pieptul mic si m-am rugat cum niciodata nu mai facusem pana atunci.

M-am rugat la Dumnezeu sa-i redea fiului meu sanatatea. Mi-am recunoscut neputinta in fata vietii si a mortii si –am implorat pe Tatal Ceresc sa ma intareasca sa pot face fata oricarei incercari care vine de la El. In aroganta si orgoliul meu de pana atunci era pentru prima oara cand imi recunosteam constient neputinta. Simteam ca destinul trebuie sa se implineasca iar eu imi doream arzator sa fac fata oricarei situatii care imi este data.

Imi amintesc ca in timp ce ma rugam timpul nu mai avea nici o dimensiune si la sfarsit am constientizat ca experienta a durat aproape ora si jumatate. Totul a decurs de la sine, fara nici un fel de efort. Doar eu, intunericul care se transforma treptat in “lumina” si o pace launtrica ce a pus stapanire pe mine. Am finalizat cererea cu urmatoarea dorinta: „Doamne, te rog, da-i fiului meu sanatatea de care are nevoie. Dar daca Tu doresti sa-l iei la Tine atunci ajuta-ma si intareste-ma ca sa pot accepta voia ta”.

Cand am terminat rugaciunea am stiut ca intr-un fel sau altul Dumnezeu imi va rezolva problema. Simteam, ca daca fiul meu nu se va insanatosi, voi avea puterea sa indur orice situatie. Dar Dumnezeu a avut alt plan cu mine. Mi-a descoperit pacea sufleteasca data de credinta si rugaciune. In zilele urmatoare am gasit intr-o brosura din biblioteca mea un remediu (foarte simplu, la indemana tuturor) cu dusuri rapide cu apa rece facute sub masaj. Am stiut ca Dumnezeu imi raspunde. Timp de aprox. un an fiu meu nu s-a mai imbolnavit niciodata. Mai mult. Toti din familie am urmat acest remediu simplu si ne-am bucurat de beneficiile lui. (detaliere alaturi de alte remedii simple intr-un articol viitor). Sunt recunoscatoare in fiecare zi pentru aceasta descoperire si pentru ca ma pot bucura de toata familia mea.

„MARE PUTERE ARE RUGACIUNEA FIERBINTE A CELUI NEPRIHANIT”

Iacov 5.16